Rușii vor ca mamuții să fie iar printre noi: cum îi vor readuce la viață

de: Andrada Bonea
04 09. 2015

Dacă nu acum mult timp, cei de la Universitatea Harvard și-au manifestat dorința de a clona mamuți, rușii sunt cu un pas înaintea lor.

Rusia a inaugurat de curând un institut de cercetări ştiinţifice în Siberia, cu scopul de a studia ADN-ul unor specii de animale dispărute, printre care se numără și mamutul. Scopul este de a evalua posibilitatea de clonare a acestora, potrivit BBC.

Noul laborator din Iakuţk, deseori supranumit „cel mai rece oraş din lume”, „va cerceta celule vii în vederea clonării”, a declarat Semen Grigoriev, directorul Muzeului Mamuţilor din Universitatea Federală din acest oraş aflat în nord-estul Rusiei.

Semen Grigoriev a dezvăluit pentru revista Ogonek că „prioritatea institutului este de a analiza posibilitatea de readucere pe Pământ a mamuţilor”, adăugând că Institutul de Genomică din Beijing şi compania sud-coreeană Sooam Biotech,un pionier în clonarea câinilor, vor participa la acest studiu.

La începutul acestui an, cercetătorii de la Universitatea Harvard au anunţat că au reuşit să copieze 14 gene de mamut lânos în genomul unui elefant asiatic.nGeneticienii au studiat ADN-ul conservat în fragmentele de ţesuturi provenite din oase, păr şi grăsime, găsite la o adâncime de 100 de metri în permafrostul siberian. S-au concentrat pe căutarea genelor care diferențiază giganticul mamifer de elefantul zilelor noastre, apoi le-au replicat și le-au inserat în codul genetic al acestuia din urmă. Au folosit o tehnică nouă, care permite modificarea precisă a informației genetice.

Elefantul asiatic este cea mai apropiată rudă a mamutului. Se pare că rămășițele ultimului exemplar au fost găsite pe insula Wrangel, în Oceanul Arctic. Oamenii de știință s-au împărțit în trei echipe pentru a reconstrui genomul întreg al mamutului, astfel încât să îl readucă la viață.

Cercetătorii de la noul institut din Iakuţk speră că impresionanta lor colecţie, care nu are rival în lume, ce conţine peste 2.000 de fosile de animale preistorice, inclusiv de la specii primitive de câini şi cai şi până la mamuţi, vor contribui la identificarea unor celule de calitate, bine conservate, din care va putea fi extras ADN viabil.

Informaţia despre inaugurarea noului institut de cercetări ştiinţifice a generat un interes deosebit pe platformele sociale rusești, iar mulţi dintre internauţii ruşi au lansat o serie de speculaţii, potrivit cărora inaugurarea acestei instituţii va duce la naşterea unui hibrid între mamut şi elefant. Alţii spun însă că prioritatea cercetătorilor ar trebui să fie salvarea speciilor actuale şi care se confruntă cu riscul de dispariţie, nu readucerea la viaţă a unor specii care au dispărut de pe Pământ în urmă cu multe mii de ani.